iute (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÚTE, iuți, adj. 1. Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt.
Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid.
Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată.
S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță.
Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent.
3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant.
Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută.
Miros iute. – Din
sl. ljutŭ.iute (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iúte adj. –
1. Picant, cu gust înțepător. –
2. Puternic, tare. –
3. Violent, coleric, furios, impetuos. –
4. Dibaci, descurcăreț, agil. –
5. Care acționează repede, prompt. –
6. Care aleargă repede. –
Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Miklosich,
Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR),
cf. bg.,
sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare
rom. –
Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreț);
iuțar, s. m. (ciupercă, Lactarius piperatus);
iuți, vb. (a deveni picant sau înțepător; a irita; a accelera, a grăbi;
refl., a se înfuria);
iuțeală, s. f. (gust picant; rapiditate; viteză; violență);
iuțime, s. f. (gust picant, rapiditate).
iute (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iúte adj. m.,
f. iúte; pl. m. și
f. iuțiiute (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iute 1. care se mișcă repede:
mai iute decât gândul; 2. ce pișcă:
ardeiu iute; 3. fig. vehement:
om iute. [Slav. LĬUTŬ]. ║ adv. cu repeziciune.
iute (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid.
Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare.
Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată.
S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță.
Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent.
3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant.
Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută.
Miros iute. – Din
sl. ljutu.ĭute (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭúte adj. (vsl.
lĭutŭ, ĭute, violent, vehement; bg.
lĭut, ĭute; rus.
lĭútyĭ, crud, feroce). Răpede [!], accelerat:
mers ĭute. Care lucrează orĭ fuge răpede, vioĭ:
om, cal ĭute. Violent, irascibil, care se supără ușor:
om ĭute. Ardeĭat, care pișcă limba:
ardeĭ ĭuțĭ. Adv. Cu ĭuțeală:
a lucra, a fugi ĭute.