iuți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IUȚÍ, iuțesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi.
Își iuțește pașii. ♦
Refl. A deveni mai tare, mai intens.
Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor.
3. Tranz. și
refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant.
Mâncarea s-a iuțit. – Din
iute.