iubeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj.,
s. m. și
f. (
Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (
Înv.) (Persoană) căreia îi place mult ceva, care este amatoare de... –
Iubi +
suf. -eț.iubeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iubéț (
pop.)
adj. m.,
s. m.,
pl. iubéți; adj. f.,
s. f. iubeáță, pl. iubéțeiubeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iubeț m. iubitor:
el era de felul lui mai iubeț CAR. [Slav, LĬUBIȚU].
iubeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj.,
s. m. și
f. (
Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (
Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. —
Iubi +
suf. -eț.ĭubeț (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭubéț, -eáță adj. (vsl.
lĭubĭcĭ).
Vechĭ. Azĭ iron. Ĭubitor. Subst. Ĭubit, amant.