istoveală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISTOVEÁLĂ s. f. Faptul de
a (
se)
istovi; sleire a puterilor; stare de epuizare fizică. –
Istovi +
suf. -eală.istoveală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)istoveálă s. f.,
g.-d. art. istovéliiistoveală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISTOVEÁLĂ s. f. Faptul de
a (se) istovi; sleire a puterilor; stare de epuizare fizică. —
Istovi +
suf. -eală.