ischĭuzar - explicat in DEX

ischiuzar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISCHIUZÁR, -Ă, ischiuzari, -e, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) dibaci, șiret, șmecher, iscusit. [Var.: ișchiuzár, -ă adj., s. m. și f.] – Din tc. isgüzar.

ischiuzar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ischiuzár (ischiuzári), adj. – Viclean, șiret. – Var. ișchiuzar. Tc. ișgüzar (Șeineanu, II, 228). – Der. ișchiuzarlîc, s. n. (viclenie, ingeniozitate), din tc. ișgüzarlik.

ischiuzar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre

ischiuzar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ischiuzar a. dibaciu, pișicher: începe tu, că ești mai ischiuzar AL. [Turc. IŠGÜZAR, lit. care duce lucrul la capăt].

ischiuzar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISCHIUZÁR, -Ă, ischiuzari, -e, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) dibaci, șiret, șmecher, iscusit. [Var.: ișchiuzár, -ă adj., s. m. și f.] — Din tc. isgüzar.

ischĭuzar (Dicționaru limbii românești, 1939)
ischĭuzár și ișchĭuzár m. (turc. išgüzar, capabil, inteligent, d. iš, lucru, și pers. güzar, care execută). Vechĭ. Isteț, priceput, dibacĭ, șiret, pișicher. – Și ĭus- și ĭuș-.