iscălitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură;
p. ext. felul cum iscălește cineva. –
Iscăli +
suf. -tură.