involuntar - explicat in DEX

involuntar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

involuntar (Dicționar de neologisme, 1986)
INVOLUNTÁR, -Ă adj. Fără voință, fără voie, neintenționat. [Cf. fr. involontaire].

involuntar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INVOLUNTÁR, -Ă adj. (și adv.) fără voie, neintenționat. (< fr. involontaire, lat. involuntarius)

involuntar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*involuntár, -ă adj. (lat. in-voluntarius). Făcut fără voĭe, fără să vreĭ. Adv. M´am fript involuntar.

involuntar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre

involuntar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
involuntar a. fără consimțirea voinței. ║ adv. fără voie.

involuntar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. — Din fr. involontaire, lat. involuntarius.