învoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV.
1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦
Refl. (
Pop.) A se angaja, a se tocmi.
2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva.
3. Refl. recipr. (
Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca.
4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. –
În + voie.