invocație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦
Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [
Var.:
invocațiúne s. f.] – Din
fr. invocation, lat. invocatio, -onis.