invocà - explicat in DEX

invoca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

invoca (Dicționar de neologisme, 1986)
INVOCÁ vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invóc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].

invoca (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INVOCÁ vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)

invoca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce

invocà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
invocà v. l. a chema în ajutor; 2. fig. a cita în favoarea sa: a invoca legea.

invoca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INVOCÁ, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. — Din fr. invoquer, lat. invocare.