inventaria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INVENTARIÁ, inventariez, vb. I.
Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [
Pr.: -
ri-a] – Din
it. inventariare.inventaria (Dicționar de neologisme, 1986)INVENTARIÁ vb. I. tr. A înscrie în inventar bunuri, lucruri etc. evaluând obiectele înscrise. [Pron.
-ri-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / cf. fr.
inventarier].
inventaria (Marele dicționar de neologisme, 2000)INVENTARIÁ vb. tr. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise. (< it.
inventariare)
inventaria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inventariá (a ~) (-ri-a) vb.,
ind. prez. 3
inventariáză, 1
pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3
să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)inventaria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INVENTARIÁ, inventariez, vb. I.
Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [
Pr.: -
ri-a] — Din
it. inventariare.