intru (Dicționaru limbii românești, 1939)
íntru, a -á v. intr. (lat. ĭntrare, din aceĭașĭ răd. cu în, întru și intre; it. entrare [rar intrare], eng. fr. entrer, pv. sp. pg. entrar). Trec de afară în ăuntru [!]: a intra în casă. Îs admis: a intra în Academie. Încap: obĭectele cîte intră în raniță. Fac parte din compozițiune: medicament în care intră fer [!]. Încep, ajung la saŭ în: am intrat în anu noŭ. Intru în serviciŭ, încep serviciu. Intru în armată, în călugărie, mă fac militar, călugăr. Intru într´o familie, mă căsătoresc cu un membru al eĭ. Intru în subĭect orĭ în materie, încep a vorbi despre. A-țĭ intra ceva în cap, a începe să crezĭ ceva. A intra în voĭa cuĭva, a-ĭ face pe plac. Această stofă intră la spălat, se strînge, se îngustează la spălat. – În nord întru, în Serbia untru.