intriga - explicat in DEX

intriga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

intriga (Dicționar de neologisme, 1986)
INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A neliniști, a stârni curiozitatea cuiva. 2. intr. (Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i. intríg și -ghez. / < fr. intriguer, cf. lat. intricare – a încurca].

intriga (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTRIGÁ vb. I. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria. II. intr. a face intrigi; a unelti, a complota. (< fr. intriguer, it. intrigare)

intriga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă

intrigà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intrigà v. 1. a face intrigi; 2. a încurca, a îngrija (fig.): această scrisoare mă intrighează.

intriga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. — Din fr. intriguer, it. intrigare.