intriga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTRIGÁ, intríg, vb. I.
1. Tranz. (La
pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
2. Intranz. (
Înv.) A face sau a băga intrigi (
1); a unelti, a complota. – Din
fr. intriguer, it. intrigare.intriga (Dicționar de neologisme, 1986)INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A neliniști, a stârni curiozitatea cuiva.
2. intr. (
Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i.
intríg și
-ghez. / < fr.
intriguer, cf. lat.
intricare – a încurca].
intriga (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTRIGÁ vb. I. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria. II. intr. a face intrigi; a unelti, a complota. (< fr.
intriguer, it.
intrigare)
intriga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intrigá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
intrígăintrigà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)intrigà v.
1. a face intrigi;
2. a încurca, a îngrija (fig.):
această scrisoare mă intrighează.intriga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTRIGÁ, intríg, vb. I.
1. Tranz. (La
pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
2. Intranz. (
Înv.) A face sau a băga intrigi (
1); a unelti, a complota. — Din
fr. intriguer, it. intrigare.