intrigant - explicat in DEX

intrigant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

intrigant (Dicționar de neologisme, 1986)
INTRIGÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care face intrigi (1). [Cf. fr. intrigant, it. intrigante].

intrigant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTRIGÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care face intrigi (1). (< fr. intrigant)

intrigant (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
INTRIGANT fitiligiu, manevrant, pastilar, sforar.

intrigant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intrigánt, -ă adj. (fr. intrigant, d. it. intrigante). Care face intrigĭ: om, caracter intrigant. V. sforar.

intrigant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte

intrigant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intrigant m. cel ce face intrigi.

intrigant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). — Din fr. intrigant.