interior - explicat in DEX

interior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui lucru, al unui spațiu limitat etc.; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea interioară (1) a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu tot ce se află aici); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cinema; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camere, birouri etc. ale unei clădiri, ale unei instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

interior (Dicționar de neologisme, 1986)
INTERIÓR, -OÁRĂ adj. Care este situat înăuntru, de dinăuntru; intern. ◊ (Fig.) For interior = conștiință. // s.n. 1. Partea dinăuntru a unui lucru, a unei locuințe, a unei camere etc.; ceea ce este cuprins înăuntrul unei camere, al unei locuințe etc.; spațiul dinăuntrul unui obiect, al unei încăperi etc. ♦ Reprezentare figurativă a interiorului încăperilor, mai ales în pictură. 2. Post telefonic care funcționează printr-o centrală care leagă exteriorul cu diferitele camere, birouri etc. ale unei clădiri, ale unei instituții etc. 3. (Fig.) Latura lăuntrică, natura morală a omului. [Pron. -ri-or. / < lat. interior, cf. it. interiore, fr. intérieur].

interior (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTERIÓR, -OÁRĂ I. adj. situat înăuntrul unui spațiu limitat, al unui lucru etc.; intern. ♦ (fig.) for ~ = conștiință. II. s. n. 1. partea dinăuntru a unui lucru, spațiu, apartament etc.; ceea ce este cuprins într-un asemenea spațiu. ◊ reprezentare figurativă a interiorului încăperilor (în pictură). 2. post telefonic care funcționează printr-o centrală ce leagă exteriorul cu diferitele camere, birouri ale unei instituții etc. 3. (fig.) latura lăuntrică, natura morală a omului. (< lat. interior, fr. intérieur)

interior (Dicționaru limbii românești, 1939)
*interiór, -oáră adj. (lat. interior, comparativu d. intra, în ăuntru [!]. V. intim, intern, exterior). Din ăuntru [!]: curtea interioară. Fig. Care se raportă [!] la suflet, la natura morală: sentiment interior. S. n., pl. urĭ saŭ și oare. Partea din ăuntru: interioru uneĭ bisericĭ. Adv. (Rar). În mod interior, pin ăuntru [!]: această casă e maĭ frumoasă interior de cît exterior. Fig. În suflet, în inima ta: a-țĭ bate joc interior de prostiile unuĭ îngînfat [!].

interior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
interiór¹ (-ri-or) adj. m., pl. interióri; f. interioáră, pl. interioáre

interior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
interiór² (-ri-or) s. n., pl. interioáre

interior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
interior a. 1. care e înăuntru: curte interioară; 2. fig. care e în suflet: bucurie interioară. ║ adv. pe dinăuntru. ║ n. partea dinăuntru: interiorul unei biserici.

interior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] — Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.