interimar - explicat in DEX

interimar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

interimar (Dicționar de neologisme, 1986)
INTERIMÁR, -Ă adj. (Rar) Care exercită o funcție, care funcționează pe timp limitat până la întoarcerea sau la alegerea titularului; provizoriu, temporar. [Cf. fr. intérimaire].

interimar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTERIMÁR, -Ă s. m. f., adj. (cel) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului. (< fr. intérimaire)

interimar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*interimár, -ă adj. (fr. intérimaire, d. lat. interim, în acest timp). Provizoriŭ, care ține locu pînă la numirea altuĭa: ministru interimar, comisiune interimară (la primărie). Adv. În mod interimar.

interimar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre

interimar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
interimar a. care funcționează ad-interim.

interimar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. — Din fr. intérimaire.