interim (Dicționar de neologisme, 1986)
ÍNTERIM s.n. (Rar) Interimat. [< fr. intérim].
interim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ínterim adv. lat. care înseamnă „între acestea, în acest timp” și care se întrebuințează astăzĭ cu înțelesu de „provizoriŭ, ținînd loc de”; ministru interim. Uniĭ pun înainte și ad (lat. „la”). Francejiĭ zic par intérim. Maĭ bine e a întrebuința adj. interimar.
interim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
interim n. timpul cât titularul unei funcțiuni e înlocuit, provizoriu, cu un altul; ad-interim, provizoriu, până la întoarcerea titularului sau până la numirea-i definitivă: ministru ad-interim.