inteligent - explicat in DEX

inteligent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

inteligent (Dicționar de neologisme, 1986)
INTELIGÉNT, -Ă adj. Deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligență. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].

inteligent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTELIGÉNT, -Ă adj. 1. deștept, ager la minte, pătrunzător. 2. care denotă inteligență. (< fr. intelligent, lat. intelligens)

inteligent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*inteligént, -ă adj. (lat. intélligens, -éntis, part. d. intelligere, a înțelege). Înțelept, deștept, care are inteligență: omu e o ființă inteligentă. Priceput, îndemănatic [!]: servitor inteligent. Care denotă inteligență: cînele [!] are uĭtătura inteligentă. Adv. În mod inteligent: a răspunde inteligent. – Barb. (după germ.) „cult”.

inteligent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte

inteligent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
inteligent a. 1. care înțelege iute și bine: servitor inteligent; 2. care denotă inteligență: privire inteligentă.