haină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)háină (háine), s. f. – Obiect de îmbrăcăminte exterior.
Sb. haljina (Diez,
Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). –
Der. hăinar, s. m. (vînzător de haine de gata);
hăinărie, s. f. (prăvălie de confecții);
hăinet, s. f. (cantitate de haine);
înhăinura (
var. înhăimura),
vb. (a îmbrăca),
cf. înfășura. La Stoica Ludescu (
sec. XVIII) apare
haină, s. f. (parolă, consemn), despre care nu știm dacă este același cuvînt.
Haibăr, s. n. (haină) este o încrucișare a lui
haină cu
laibăr (DAR),
der. înhăibăra, vb. (a îmbrăca).