infanterie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊
Infanterie moto = infanterie dotată cu auto vehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor.
Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din
rus. infanteriia, fr. infanterie.infanterie (Dicționar de neologisme, 1986)INFANTÉRIE s.f. Parte a forțelor armate cuprinzând trupele care luptă de obicei pe jos. [Pron.
-ri-e, gen.
-iei. / < fr.
infanterie, cf. germ.
Infanterie, it.
infanteria].
infanterie (Marele dicționar de neologisme, 2000)INFANTÉRIE s. f. armă din compunerea trupelor de uscat care luptă, de obicei, pe jos. (< rus.
infanteriia, fr.
infanterie)
infanterie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)infantéríe (-ii), s. f. – Una din armele de bază, care duce lupta pe jos, pedestrime.
Fr. infanterie, prin intermediul
rus. infanterija, sec. XIX (Sanzewitsch; DAR). –
Der. infanterist, s. m. (soldat de infanterie).
infanterie (Dicționaru limbii românești, 1939)*infantérie f. (rus.
infantériĭa, d. germ. și fr.
infanterie, care vin d. it.
infanteria și
fanteria, pedestrime, d.
fante, soldat pedestru,
infante, copil. V.
fante). Pedestrime, armată pe jos, ca:
dorobanțiĭ, vînătoriĭ (și
jandarmiĭ pedeștri). Ĭa [!] e armata principală.
infanterie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)infantérie (-ri-e) s. f.,
art. infantéria (-ri-a), g.-d. infantérii, art. infantérieiinfanterie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)infanterie f. corp de trupe care merge și se luptă pe jos:
infanteria noastră este permanentă și se compune din 42 brigăzi sau 84 regimente.