infam - explicat in DEX

infam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic. mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infame, lat. infamis.

infam (Dicționar de neologisme, 1986)
INFÁM, -Ă adj., s.m. și f. Josnic, nemernic, nedemn. ♦ (Fig.) Oribil, groaznic. [< fr. infâme, it. infame, lat. infamis].

infam (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INFÁM, -Ă adj., s. m. f. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn. ◊ (fig.) oribil, groaznic. (< fr. infâme, lat. infamis)

infam (Dicționaru limbii românești, 1939)
*infám, -ă adj. (lat. infámis, d. in-, fără, și fama, faĭmă). Pătat de infamie, fără onoare: act infam. Înjositor, rușinos: trădare infamă. Murdar, necurat, prost, chinuitor: locuință infamă, sufla un vînt infam. Subst. Un infam, un nelegĭuit. Adv. În mod infam: acest orator vorbește infam, ploŭă infam.

infam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme

infam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
infam a. 1. înfierat de legi sau de opiniunea publică; 2. care aduce rușine: faptă infamă. ║ m. persoană dezonorantă.