indispune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDISPÚNE, indispún, vb. III.
Tranz. și
refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [
Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din
fr. indisposer (după
pune).
indispune (Dicționar de neologisme, 1986)INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i.
indispún, perf.s.
-pusei, conj. 3
-pună, part.
-pus. / cf. fr.
indisposer, după
pune].
indispune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDISPÚNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr.
indisposer)
indispune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)indispúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. indispún, 2
sg. indispúi, 1
pl. indispúnem; conj. prez. 3
să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispúsindispune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)indispune v.
1. a se îmbolnăvi ușor;
2. fig. a preveni în contra cuiva.