încura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCURÁ, încúr, vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦
Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. –
Lat. *
incurrare (=
currere).