încura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCURÁ, încúr, vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦
Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. –
Lat. *
incurrare (=
currere).
încura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încurá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
încúrăîncurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încurà v.
1. a pune s’alerge:
prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].