inariță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul
2 cu florile verzui; țintar (
2) (
Najas minor și
marina). –
In2 +
suf. -ariță.inariță (Dicționaru limbii românești, 1939)ináriță f., pl.
e (d.
in).
Ilf. O buruĭană care crește supt [!] apă pin [!] lacurĭ și bălțĭ maĭ micĭ (
nájas minor). V.
inăriță.inariță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ináriță (plantă)
s. f.,
g.-d. art. ináriței; pl. inárițe