ilic - explicat in DEX

ilic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fără mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobită cu găitane). – Din tc. yelek.

ilic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ilíc (ilíce), s. n. – Pieptar fără mîneci. Tc. yelek (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 951), cf. ngr. γελέϰι, alb. jeljek, bg. elek, sb. jelek și sp. jaleco, it. gilè, giulecca (Battisti, III, 1807, 1820), fr. gilet (‹ jiletcă).

ilic (Dicționaru limbii românești, 1939)
ilíc și (vest) iléc n., pl. e și urĭ (turc. ĭelek, de unde și ngr. geléki și giléki, alb. ĭelĭek, sîrb. ĭelek, bg. elek și ilek; sp. gileco, fr. gilet. V. jiletcă). Un fel de vestă țărănească cu mînicĭ [!] și fără mînicĭ purtată de bărbațĭ și de femeĭ. V. bondă.

ilic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ilíc s. n., pl. ilíce

ilic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ilic n. haină țărănească de aba, numită și mintean, fără mâneci și împodobită cu găitane (ilicul poate fi bărbătesc și femeiesc): surugiul îmbrăcat cu ilic de postav cusut cu găitanuri AL. [Turci YELEK].

ilic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ILÍC, ilice, s. n. Pieptar (țărănesc) fară mâneci, cu revere, încheiat în față, confecționat de obicei din postav roșu sau negru ori din dimie albă (și împodobit cu găitane). — Din tc. yelek.