iertat(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta.
iertat(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) iertát s. n.
iertat(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) iertat a. 1. grațiat: iertatul zice: Doamne, îndurare! AL.; 2. permis: e lucru iertat.
iertat(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. — V. ierta.
ĭertat(Dicționaru limbii românești, 1939) ĭertát, -ă adj. și s. Grațiat: ĭertatu plîngea de bucurie. Permis: nu e ĭertat să fumezĭ aicĭ.