iertare - explicat in DEX

iertare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.

iertare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri

iertare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iertare f. fapta de a ierta. ║ int. grație!

iertare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! — V. ierta.

ĭertare (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭertáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ĭerta. A cere ĭertare, a cere grație, scuză. Ĭertare! (subînț. dă-mĭ, cer), ĭartă-mă, scuză-mă!