iertăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (
Înv. și
pop.) Iertare. ◊
Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați!
A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. –
Ierta +
suf. -ăciune.