ierbărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în
sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. –
Iarbă +
suf. -ărit.ierbărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ierbărít s. n.ierbărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ierbărit n. od. dare pentru pășunatul vitelor.
ierbărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în
sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. —
Iarbă +
suf. -ărit.ĭerbărit (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭerbărít n., pl.
urĭ. Bir. p. pășunatu vitelor.