ideal - explicat in DEX

ideal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.

ideal (Dicționar de neologisme, 1986)
IDEÁL, -Ă adj. 1. Referitor la o idee sau la ideație; de idei; care nu există sau nu poate exista decât în gândire; creat de gândire. 2. Perfect, desăvârșit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. idéal, it. ideale].

ideal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IDEÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire. 2. perfect, desăvârșit; model. II. s. n. 1. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. (< fr. idéal, lat. idealis)

ideal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ideál, -ă adj. (lat. idealis). Care nu există de cît [!] în ideĭe [!], în imaginațiune: zînele-s ființe ideale. Fig. Perfect, sublim: frumuseță [!] ideală. S. n., pl. e și urĭ. Tipu perfecțiuniĭ, culmea perfecțiuniĭ: tot omu are un ideal pe care-l urmărește. Adv. În mod ideal.

ideal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ideál¹ (-de-al) adj. m., pl. ideáli; f. ideálă, pl. ideále

ideal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ideál² (-de-a-) s. n., pl. ideáluri

ideal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ideal a. 1. care există numai în imaginațiune: zinele sunt ființe ideale; 2. care întrunește toate perfecțiunile: frumusețe ideală. ║ n. tipul perfecțiunii: ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este EM.

ideal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] — Din fr. idéal, lat. idealis.