ictus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice.
2. (
Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri.
3. (
Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊
Ictus apoplectic = apoplexie.
Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din
lat.,
fr. ictus.ictus (Dicționar de neologisme, 1986)ÍCTUS s.n. 1. (
Metr.) Bătaie care marchează silaba accentuată.
2. (
Muz.) Note foarte accentuate aflate în primele măsuri.
3. (
Med.) Atac morbid subit; șoc. [Pl.
-usuri, (s.m.)
-uși. / < fr., lat.
ictus].
ictus (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; șoc. (< fr., lat.
ictus)
ictus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)íctus s. n.,
pl. íctusuriictus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice.
2. (
Muz.) Partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul.
3. (
Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de căderea corpului; șoc. ◊
Ictus apoplectic = apoplexie.
Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. — Din
lat.,
fr. ictus.