ibrișin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊
Expr. (
Reg.)
A-i trage (cuiva)
un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [
Var.:
ibrișím s. n.] – Din
tc. ibrișim.ibrișin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ibrișín (i-bri-) s. n.,
pl. ibrișíneibrișin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat ori la împletit. ◊
Expr. (
Reg.)
A-i trage (cuiva)
un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [
Var.:
ibrișím s. n.] — Din
tc. ibrīșim.