ibric - explicat in DEX

ibric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IBRÍC, ibrice, s. n. Vas cilindric, de metal, cu cioc și cu coadă lungă, care servește îndeosebi la fiert cafeaua, ceaiul etc. ♦ Vas de metal sau de pământ în formă de urcior, uneori ornamentat, în care se ține apa. – Din tc. ibrik.

ibric (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ibríc (ibríce), s. n. – Vas cilindric cu coadă lungă. – Mr., megl. ibric. Tc. ibrik (Roesler 593; Șeineanu, II, 222; Lokotsch 894), cf. ngr. ἰμπρίϰι, alb. brik, bg., sb. ibrik. – Der. ibrictar, s. m. (înv., slujbaș la curte care dădea domnitorului ibricul), din tc. ibriktar.

ibric (Dicționaru limbii românești, 1939)
ibríc n., pl. e (turc. ar. ibrik, de unde și ngr. briki, bg. ibrík, pol. imbryk). Vas de metal (2-3 litri) de turnat apă cînd te spelĭ în lighean (azĭ înlocuit de cana smălțuită saŭ de porțelan). Vas de alamă saŭ de tinichea (cel mult ½ litru) cu coadă lungă de făcut cafea ș. a.: pune ibricu (adică: de cafea la foc!).

ibric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ibríc (i-bric) s. n., pl. ibríce

ibric (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ibric n. vas de apă cu gâtul lung recurbat: un ibric și un lighean de argint BĂLC. [Turc. IBRIK].

ibric (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IBRÍC, ibrice, s. n. Vas cilindric, de metal, cu cioc și cu coadă lungă, care servește îndeosebi la fiert cafeaua, ceaiul etc. ♦ Vas de metal sau de pământ în formă de urcior, uneori ornamentat, în care se ține apa. — Din tc. ibrīk.