hățaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. –
Hăț1 +
suf. -aș.hățaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂȚÁȘ2, hățașuri (hățașe), s. n. (
Reg.)
1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure.
2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. –
Et. nec.hățaș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hățáș1, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăț.
hățaș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. –
Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui
hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”,
s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune
germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la
hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta,
der. de la
hat nu îl au pe
ț. –
Der. hățaș, s. m. (
Bucov., haiduc);
hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure).
hățaș (Dicționaru limbii românești, 1939)1) hățáș n., pl.
urĭ și
e (cp. cu germ.
hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare [!] prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (
hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și
hățíș. În Serbia
hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197,
hățiș și
hățaș). (V.
pistă, șleaŭ 1 și
tract.hățaș (Dicționaru limbii românești, 1939)2) hățáș, -ă adj.
Cal hățaș, cal de ham, de hățurĭ (cînd maĭ este înhămat și alt cal lăturaș, adică fără hățurĭ).
hățaș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hățáș, s.n. – v. hațău.
hățaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hățáș1 (cal)
s. m.,
pl. hățáșihățaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hățáș2 (cărare, drum) (
reg.)
s. n.,
pl. hățáșuri/hățáșehățaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hățaș a. (cal) de ham. [V.
hăț].