ha (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă).
2. (
Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate?
3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.
ha (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ha interj. –
1. Exprimă surpriza. –
2. Imită rîsul. –
3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în
var. aha (sensul 1),
hî (sensul 2),
ho (sensurile 1 și 2),
oho (sensul 1),
hai (sensul 3);
cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.
ha (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ha (
METR.), simbol pentru
hectar.ha (Dicționaru limbii românești, 1939)ha, interj. care (ca și
hă și
hi) arată rîsu:
Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt [!] forma
haĭ saŭ
aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și
haĭ 2.ha (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ha/ha-há interj.ha (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ha ! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare:
zici c’ai scăpat, ha?