habaciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HABACÍU, habacii, s. m. (
Reg.) Haină de aba. –
Comp. ucr. haba „aba”.
habaciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)habacíu (habacíi), s. n. – Manta. –
Var. habagiu. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu
aba; după Scriban, din
tc. heba „pulbere”, ipoteză neverosimilă.
Sec. XVII,
înv.habaciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)habacíŭ și
-gíŭ n., pl.
iurĭ și
ie (turc.
*hebaĭ, d.
heba, colb, adică „manta de colb”. Cp. cu
tuzluc).
Est. Vechĭ. Un fel de mantie.
Azĭ. Rar, Iron. Haĭnă lungă și prea largă, rantie:
îmbrăcată´n habaciŭ, moartă beată de rachiŭ. – Fals
habácĭ (Șăin. Infl. Or.).
habaciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)habaciu m. Mold. haină de aba:
ai vrea poate să umblu în habaciu ca d-ta? NEGR. [Probabil în legătură cu
aba].