hălădui - explicat in DEX

hălădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.

hălădui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
hălăduí (-uésc, hălăduít), vb. – 1. (Înv.) A se refugia, a se adăposti. – 2. A scăpa, a se salva. – 3. A trăi, a locui, a sălășlui. – Var. (înv.) hălăstui. Mag. haladni „a merge în față” (DAR). – Der. hălăduință, s. f. (lăcaș).

hălădui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă

hălăduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hălăduì v. 1. a scăpa de cineva: cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa CR.; 2. a petrece în tihnă, a trăi: să poată hălădui lumea în pace BĂLC.; 3. a sălășlui: unde corbii locuiesc și bine hălăduiesc POP. [Ung. HALADNI, a trăgăna, a zăbovi undeva].