hăitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători.
2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦
Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău.
3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din
magh. hajtani.hăitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăituí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hăituiésc, imperf. 3
sg. hăituiá; conj. prez. 3
să hăituiáscăhăituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăituì v.
1. a scotoci o pădure spre a sgorni vânatul;
2. fig. a urmări cu înverșunare:
are de gând să hăituească toți munții AL. [V.
haită].