hăitar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HĂITÁR, hăitari, s. m. (
Reg.) Hăitaș
2. –
Haită +
suf. -ar.hăitar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hăitár (
reg.)
s. m.,
pl. hăitárihăitar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hăitar m. cel ce mână o haită:
hăitari, bătăiași, șoimari OD.