hârbui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. –
Hârb +
suf. -ui.hârbui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârbuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hârbuiésc, imperf. 3
sg. hârbuiá; conj. prez. 3
să hârbuiáscăhârbuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hârbuì v. a sparge, a disloca:
carul meu l´ai hârbuit CR. [V.
hârb].