hurduitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HURDUITÚRĂ, hurduituri, s. f. (
Reg.) Zgomot produs de ceva care huruie; huruitură, huruială, huruit
1. [
Pr.:
-du-i-] –
Hurdui +
suf. -tură.hurduitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hurduitúră (
reg.)
(-du-i-) s. f.,
g.-d. art. hurduitúrii; pl. hurduitúri