huci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUCI, huciuri, s. n. (
Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huceag. ◊
Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă. – Din
ucr. husca „desiș”.
huci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HUCI1, huci, s. m. (
Reg.) Unealtă de scărmănat lână; ragilă.
huci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)húci (húciuri), s. n. – Pădure mică, crîng. –
Var. hîci, hîngî, higi, hugi. Sl.,
cf. rut. hušča „desiș”,
ceh. hustý, sb.,
cr. gušta „tufiș” (Cihac, II, 134; DAR; Scriban). –
Der. hugeac, s. n. (crîng), din
rut. huščak „bălării, hățiș” (DAR);
hăciugă, s. f. (desiș de pădure),
cf. rut. hadžuga (Candrea);
hălăciugă, s. f. (bălării, tufișuri), cu
l expresiv. Din același etimon,
rut. hušča „desiș” provine „huște” (
var. huști, hoște, hoce),
s. f. pl. (resturi de tărîțe, după prepararea borșului); iar de la această ultimă
var. s-a refăcut un nou
sing.,
huc, s. n. (
Trans.,
Mold., resturi, reziduuri, gunoi),
cf. hucărie, s. f. (bucățele, obiecte mărunțite).
Cf. Drăganu,
Dacor., III, 705.
hucĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) hucĭ n., pl.
urĭ, și
huceág n., pl.
urĭ și
ege (rudă cu rut.
hušca, ceh.
húšč, desime, rut.
huščak, desiș, d. vsl.
gonstŭ, des. V.
huște).
Est. Desiș de copăceĭ și plante agățătoare, tîhlăriș.
Hucĭ-margina, V.
margine. – În sud
hugeac (Gr. N. 434) și
hugĭ (rev. I. Crg. 7, 154), în Munt. vest
higĭ (Od. Psevd. 99); la Cant.
hincĭ și
hingĭ. V.
hățiș.hucĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)2) hucĭ interj., V.
cîș.huci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)húci, huciuri, s.n. – Pădure mică, deasă; crâng; térs, corci. „Tufiș ori crâng odrăslit din rădăcinile rămase în pământ, în urma tăierii unei păduri” (Țiplea 1906): „Cine despărță doi dulci, / Ducă-i cordíi carnea-n huci” (Calendar 1980: 73). Huci, poreclă în loc. Moisei (Coman 2004). – Din ucr. hušča „desiș” (Cihac, DA cf. DER).
huci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huci (
reg.)
s. n.,
pl. húciuri