huc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)huc, hucuri, s.n. (reg.) Rămășiță, brac, gunoi, bucluc, gogleze, goz, huimată.
huc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)huc, (hucurel, huculuc, huculeț, hucuina), adv. – Tot, toată, toți, toate. În expr. tot huc, întărește pron. nehot. tot: „Dar or zonit tâlharii, pribegii, șî or furat oile tăte huc” (Papahagi 1925: 125). – Cf. buc (< alb. byk) (MDA).
huc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huc (
reg.)
s. n.,
pl. húcuri