huceag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUCEÁG, huceaguri, s. n. (
Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din
ucr. huščak.huceag (Dicționaru limbii românești, 1939)huceág, V.
hucĭ.huceag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huceág (
reg.)
s. n.,
pl. huceágurihuceag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)huceag n. Mold. huciu mic:
toate păsările ies din huceag de aluniș EM.