hrișcă - explicat in DEX

hrișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HRÍȘCĂ s. f. Plantă erbacee meliferă, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, roșii sau albe și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semințele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor și a animalelor. – Din ucr. hrecka.

hrișcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
hríșcă, s. f. – Plantă erbacee meliferă, cu semințele comestibile (Fagopyrum esculentum). Rut. hrička, pol. hryczka, în parte prin intermediul mag. haricska (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 143; DAR). – Der. hrișcar, s. m. (insectă, Rhizotrogus solstitialis).

hrișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
hríșcă f., pl. ște și ștĭ (rut. hrecka, rus. gréčka, pol. hreczka, adică „grîŭ grecesc”; ung. haricska. Cp. cu fr. blé sarrasin, it. grano saracino, pg. trigo mourisco, ngr. arabosițĭ, popușoĭ [!], saŭ cu rom. grîŭ arnăut). Est. O plantă erbacee din familia troscotuluĭ (fagopýrum esculéntum saŭ polýgonum fagopýrum). Face niște boabe negricĭoase din care se face o făină numită și bulgur, cu care se poate face un fel de mămăligă și covașă.

hrișcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
hríșcă, s.f. – 1. (bot.) Plantă alimentară (Fagopyrum esculentum). În trecut era cultivată pe suprafețe întinse, fiind hrana țăranilor săraci din unele zone (inclusiv Maramureș). Din semințe se obține făină, din care se prepară mămăliga (Butură 1979; Dăncuș 1986). Hrișcă, poreclă, supranume și nume de familie. 2. (Ref. la oi) Cu pistrui deși pe obraz (Precup 1924). – Din ucr. hreska, hrička, cf. pol. hryczka (DER).

hrișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hríșcă s. f., g.-d. art. hríștii

hrișcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hrișcă f. sau grâu negru, plantă alimentară, originară din Azia, ale cării fructe pot înlocui pe ale grâului (Fagopyrum tataricum): cu făina de hrișcă se face mămăligă. [Pol. HRECZKA, lit. grâu grecesc, adică străin (v. tătarcă)].