hrib (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRIB, hribi, s. m. Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare brună-gălbuie și cu piciorul alb, gros; mânătarcă
(Boletus edulis). – Din
ucr. hryb.hrib (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hrib (hríbi), s. m. – (
Mold.) Ciupercă comestibilă (Boletus edulis). –
Var. hribă. Sl. chribŭ „spinare” (Miklosich,
Slaw. Elem., 18; Cihac, II, 143; DAR),
cf. rut. hryb „ciupercă”,
pol. grzyb, slov.
hrib, mag. hirip; cf. și
gîrbă. Var. se folosește și în
Mold. și
Trans., cu sensul de „cartof”.
hrib (Dicționaru limbii românești, 1939)hrib m. (rut.
hrib, rus.
grib, pol.
grzyb; ung.
hirip). Minătarcă, un fel de cĭupercă comestibilă care crește pin [!] pădurĭ (
bolétus edúlis și
bulbósus). – Pe alocurĭ și
hiríb. V.
burete, gălbior, gheabă, rîșcov, zbîrcĭog.hrib (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hrib s. m.,
pl. hribihrib (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hrib m. Mold.
Bot. mânătarcă. [Rut. HRYB].