hoție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. –
Hoț +
suf. -ie.hoție (Dicționaru limbii românești, 1939)hoțíe f. Furt, acțiunea de a fura.
hoție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hoțíe s. f.,
art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíilehoție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoție f.
1. fapta de a fura:
legea pedepsește hoția; 2. lucru furat, furt:
vrea să-și ascunză hoțiile.