hală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hálă (hále), s. f. –
1. Uragan, furtună, vijelie. –
2. Groază, spaimă, teroare. –
3. Spirit rău. –
4. Monstru, fiară. –
5. (
Pl.) Păsări de curte.
Sl. (
bg.,
sb.)
hala (Conev 37 și 106; DAR). –
Der. haliță, s. f. (femeie stricată);
hăluit, adj. (damblagiu);
hoală, s. f. (pasăre de pradă);
holă, s. f. (
Trans., cîine).